Pledoarie la Prostie

Na, c-am scos titlu’ cu rima, desi nu asta mi-a fost intentia, da’ asa a iesit. Pai de ce pentru prostie? Pai pentru ca am citit io undeva, ca un mare om, am uitat cum il cheama, a zis odata Prostia este infinit mai fascinanta decat inteligenta; inteligenta are limitele ei, prostia nu. Si atunci m-am luminat. In loc sa ma enervez cand dau peste un prost, si ii intalnesti peste tot, in spatele ghiseelor de functionari publici, la casa la supermarket, la orice coada, in parc cand iti plimbi cainele, ar trebui sa ma bucur de aceasta ”diversitate intelectuala”. Basca vorba aia, daca destept la destept trage, atunci prostii ce s-or face? Si mai gandeste-te la o chestie. Daca n-ar exista prosti, cum ti-ai da seama ca tu esti inteligent? Ca n-ai termen de comparatie. Asa ca m-am relaxat. Macar acu’ stiu ca daca scot o tampenie pe gura, exista cel putin un individ pe lumea asta, care ma considera fascinanta. Observati, va rog, reactia unui om de inteligenta medie, nu vorbesc aici de genii, atunci cand aude ceva stupid: ochii se largesc si se bulbuca, sprancenele o iau la deal, sarind in radacina parului iar gura deseneaza un O mare, deschis. Pai nu e aceeasi reactie, ca atunci cand vezi ceva absolut fascinant? Deci sa-i dam dreptate domnului citat mai sus si sa apreciem prostia in toate formele ei. Cand te afli intre prosti, te simti geniu, ca doar chiorul e imparat in tara orbilor. Si atunci de ce se caineaza toti ca sunt prea multi prosti pe lume, ca n-au aer ca-l respira prostii si alte cate si mai cate? Deci m-am hotarat sa las prostii in pace, ca poate asa ma lasa si ei pe mine